Octavian - creaţii proprii

În fiecare noapte
Te văd, micuță stea,
Cum tainic, de departe,
Veghezi asupra mea.

Pe-o alee ne plimbăm
E îngustă și pustie,
Sub un pom ne sărutăm
De Sântămărie.

Poate nu ești un falnic împărat
Poate nu ești un filozof de marcă,
Dar dacă tu nu ai fi existat
Azi lumea ar fi fost mult mai săracă.

Dacă ești hain la suflet
Și ai cugetul pătat,
Dacă fals e al tău zâmbet,
Poartă mască și-ai scăpat.

Duminică de vară, pe cer nu-i niciun nor,
E mare forfoteală în piață la Obor.
Poți cumpăra de toate, legume, ouă, flori,
Mezeluri, brânză, pește, și suc cu îndulcitori.

Vă plângeți că e rău, că-i sărăcie, 
Că sunteți robi aici la voi în țară 
În ochi aveți doar ură și mânie 
Pe umeri vă apăsă o povară.

Viața e o frământare
Parcă este un concurs
Cine fuge cel mai tare,
Cine-ajunge cel mai sus...

Azi vă privesc și-mi vine a plânge
Trecut-au anii peste voi
Și simt cum inima se frânge,
Căci vă iubesc pe amândoi.

O linguriță de azur,
Un strop de suflet cald și pur,
Un fir de iarbă delicat,
Un praf de stele presărat,

De cinci luni și jumătate
Nu a mai plouat deloc
Râurile sunt secate,
Iar pădurile iau foc.