Octavian - creaţii proprii

Coală albă ca o spumă,
Stilou, pix, creion și gumă,
Ce ștergeai cu îndârjire,
Astăzi sunteți amintire.

Cântă păsările-n crâng
Zboară fluturi pe ogoare,
Însă câte mame plâng
După fiul lor ce moare!

"Măi băiete castravete",
Spunea mama și râdea,
"S-au strâns fete cucuiete,
Ieși la joacă, nu mai sta".

E miez de iarnă, e un ger cumplit
Și m-am trezit cu greu de dimineață
Am băut ceai cu pâine și dulceață
Și-apoi la drum cu tata am pornit.

Când ești bătrân și vrei să urci pe munte,
Să-ți mai oxigenezi hemoglobina
Te-așezi la coadă, până ajungi în frunte
Și iei și tu frumos telecabina.

Tinerețea-i trecătoare,
Ca o floare ce înflorește
Și-apoi seara, pe răcoare,
Imediat se ofilește.

Noaptea, prin pădurea deasă,
Călătorul solitar
Își croiește drum spre casă
În mână c-un felinar.

Ascuns adânc, într-o pădure deasă,
Un mic păianjen plin de zel trudea
Să-și țeasă pânza fină și frumoasă,
Ca să mai prindă câte-o muscă-n ea.

Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Pașii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.

Faci ceva care îți place,
Vii cu drag zilnic la școală
Și predai cu pasiune,
Fără nicio îndoială.