Zgomote

Autor:Octavian Cocoş


Adăugat de: Octavian

marți, 16 ianuarie 2024

Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Pașii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.

Stau și-ascult și parcă glasul tău șăgalnic
Blând rostește vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos uşor din fire.

Sunt surprins că totuși râsul tău răsună
Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii și stă solitară.

Dar de data aceasta limpede-i chemarea,
Cât sunt de sonore ale tale șoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.


vezi mai multe poezii de: Octavian


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCCLXXXII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.