Poezii despre Iubire:

Pasul străveziu al ceții se coboară pe-nserate
Ca o binecuvântare pentru somn pe fruntea lumii
Și acoperă profilul stelelor îndepărtate,
Ancorate-n alte sfere din torentul albăstrimii.

Am ars ca o candelă-n temple de ceară,
Mi-am pus toată viața pe un singur altar,
Crezând că iubirea-i arcuș de vioară
Ce cântă balade-ntr-un vechi sanctuar.

Mi-e dor să scriu de dragoste pe foaia
Surâsului pe care l-ai pierdut
Prin cine știe care așternut.
Tăiat de fulgerul ce-aduce ploaia...

Cum e dorul ce pătrunde
Prin a sufletului unde...
De pe lună se coboară
Pentru- a nu știu câta oară

În zori mă trezesc cu gândul aprins,
Ca focul ce arde sub jarul nestins.
O clipă te caut în liniștea grea,
Oftat nesfârșit pe colțuri de stea.

Tu porți un paradis în poale
Iar eu un nimic ce stă în așteptare
Când cuvântul tău șoptește pe fereastră
o eclipsă peste ochi mi se așterne

În lumea noastră noi am fost doi greieri
La geamul verii îngânam cri-cri
Și printre menuete, arături și treieri
Am transformat în alb tot ce-a fost gri.

Cutremură pământul
prin petalele crizantemelor
Cutremură inima
și mă pierd prin mine

Te-am iubit femeie ca pe-o zestre
Păstrată-n cufăr dacic, ori valah.
Azi deschid în amintiri ferestre
Și privesc și apăsat zic: ah!

În regatul surzilor timpul curgea greu.

Coroana regelui se topea încet, picătură cu picătură, pe fruntea lui, ca o vină fără sfârșit, un aur ros de propriile porunci.