Poezii despre Iubire:

Tânărul orb

Cântându-și iubirea
Tânărul orb

Marea s-a așezat
În căușul mâinilor tale.
Răzbit de foame
Ți-am cerut nisip dogorâtor

un anotimp întreg am împletit secunde
în fire lungi de glas purtat prin seri abstracte,
căutând în labirintul orelor profunde
un sens ascuns in gesturi reci, necoapte.

Zâmbetul tău este întipărit
pe retina mea.
Când razele soarelui
îți îmbrățișează irisul

Mi-am luat bilet doar dus și am plecat.
Orașul dispăruse dintr-odată,
iar eu, cu pas grăbit și apăsat,
n-am vrut în urmă să privesc vreodată.

Un vânt hain întrece samovarul
În șuierat, prin noaptea de tăciune.
Icoane-ngenuncheate-n rugăciune
Aduc odăii pacea și altarul,

Am crezut că se va schimba,
Am crezut că va continua,
Am crezut că tu ești aleasa,
Am crezut că tu vei fi a mea.

In cer albastru senin
Cu lacul langa masivul munte
Frumusețea pare ca un venin
Ce strabate drumuri multe

Aș vrea să-mi ascult tăcerea,
dar urechile mi-au amorțit,
înecate în plânsul aproape isteric al gâzelor,
un cor fără dirijor —

Nebunul n-are voie să vorbească.
Nebunul e nebun.

Nebunul n-are voie să gândească.