Poezii despre Iubire:

Nu mi-e frică de nimic
Doar de trecerea timpului în absența ta
Și de liniștea care nu mai este când ești zgomotos,
Doar de ochii tăi ce tac de-atâta vreme.

Spre stânga cu ochii beți și întotdeauna pe strada lui Cuza.
Ce număr o fi?
Probabil șapte sute șaptesprezece mii o sută treisprezece.
La sunetul de tobă îmi tresare inima de extaz

I. A fost o vreme — o clipă curată,
Când timpul avea chipul tău, odată.
Maria Hotiko, din visul prea plin,
Erai începutul și-al vieții destin.

Caut sens în ochii lunii reci,
În tăceri ce nu pot fi pe veci,
O căutare ce nu încetează,
Și o dorință veche ce visează.

Din ochii tăi,
lumina se prelinge pe umerii mei,
pe brațe, pe antebrațe,
și se adună în căușul palmelor

Mi-e dor de tine-n nopți târzii cu cerul fără lună,
Când stelele, ca niște zei, ne cheamă împreună.
Mi-e dor de glasul tău tăcut ce nu l-am auzit,
Și de privirea care-n vis m-a tot călăuzit.

Alege-mă de-ți sunt otravă concepută prin simțibil
rupe tot când arde-n coaste chemarea irișilor mei,
săgeți înfipte-n trupuri moarte - iubirea-i un blestem,
iar sângele apos ce curge - un doliu efemer.

Soarele zboară în vals pe cer,
Îi simt razele pe buze,
Culoare în obraji îmi dă.
Oare ai aruncat vrăji peste mine?

Încă mai simt. Nu știu ce simt.
Încă mi-e dor… sau poate nu?
Încă te văd… dar nu ești tu.
Te-am implorat, te-am menajat.

Prin păr te-am purtat o câţiva ani,
Iunie, mai octombrie, aprilie, martie.
Totul s-a schimbat de când nu mai eşti cu mine
Din păcate, strălucirea de tot i-ai luat.