UN ULTIM RUG

luni, 17 noiembrie 2025

Curând şi vara asta o să plece
pierzându-se în franjuri de senin
și-n urma ei va mai rămâne-o vagă
înmiresmare de uscat mălin.

Pe sub corola zărilor deschise,
ducând în coame ploaie și ninsori,
s-or aduna, mânate dinspre munte,
neîmblânzite herghelii de nori.

Și frigul peste noi o să se lase
precum uitarea peste visu-n care,
pierzându-ne iubind, urcam la stele
să punem mici dorinți în fiecare.

Vom trece prin hăţișuri reci de ceaţă,
ne vom vedea din ce în ce mai rar,
vom fi ca două țărmuri pustiite
cu alge ţesând umbre de pescar.

Dar până când ne-o rugini privirea
prinși sub al toamnei rece tăvălug,
cu verdele iubirii peste inimi
să-ncingem în nisip un ultim rug.

Și-mpreunaţi ca într-un mistic dans
pe care-l ştiu doar flacăra şi fumul
ca două limbi de foc privind spre-‛nalt
să fim din nou, precum am fost, doar unul.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.