Poezii despre Iubire:

Cu flori pastel în gânduri, la trezire
Duci ucigașele tristeți către pieire
Și ziua se anunță să te- înalțe
Spre cerul cu plăcute rezonanțe.

M-am risipit în fața făpturii tale
Simt o întrerupere fecundată
Te-aș ține, iubi, în alăturare
Fără un extaz în îndoială

Te simt în somnul care nu m-alină,
În clipa-n care cerul s-a-ntristat,
Tu ești în mine rană și lumină,
Ești visul meu și timpul meu furat.

Nu mi-e frică de nimic
Doar de trecerea timpului în absența ta
Și de liniștea care nu mai este când ești zgomotos,
Doar de ochii tăi ce tac de-atâta vreme.

Spre stânga cu ochii beți și întotdeauna pe strada lui Cuza.
Ce număr o fi?
Probabil șapte sute șaptesprezece mii o sută treisprezece.
La sunetul de tobă îmi tresare inima de extaz

I. A fost o vreme — o clipă curată,
Când timpul avea chipul tău, odată.
Maria Hotiko, din visul prea plin,
Erai începutul și-al vieții destin.

Caut sens în ochii lunii reci,
În tăceri ce nu pot fi pe veci,
O căutare ce nu încetează,
Și o dorință veche ce visează.

Din ochii tăi,
lumina se prelinge pe umerii mei,
pe brațe, pe antebrațe,
și se adună în căușul palmelor

Mi-e dor de tine-n nopți târzii cu cerul fără lună,
Când stelele, ca niște zei, ne cheamă împreună.
Mi-e dor de glasul tău tăcut ce nu l-am auzit,
Și de privirea care-n vis m-a tot călăuzit.

Alege-mă de-ți sunt otravă concepută prin simțibil
rupe tot când arde-n coaste chemarea irișilor mei,
săgeți înfipte-n trupuri moarte - iubirea-i un blestem,
iar sângele apos ce curge - un doliu efemer.