Poezii despre Iubire:

În fața albului aprins pe trupul gol de foaie,
Constat că-i noapte în cuvânt și lapsus în cerneală
Când nu-mi încolăcești un vers, nu-mi șezi într-o vocală
Și când nu-mi scalzi condeiu-n val de-albastră hărmălaie.

Căci rămas-ai pe vecie umbra îngerului mort,
Când tot era despre tine și fusesei despre tot.
În adânc de ochi himerici văd prăpăstii mari și reci,
Și cu măiastrele aripi nu se poate să mai pleci

Ce bolți scânteietoare te cheamă astăzi dragă?
A câta oară-și plâng lumini pe lumea toată,
Când glasul tău în noapte ceresc tot mi-a rămas?
Cine-i umbra aceea de-și caută compas,

Tu
și eu -
o albă
coloană

Tu știi că îți ador și râs, și rană,
Că mă răpești cu orișice cuvânt
În fuga amândurora prin vânt,
Prin văi din lumea ta nepământeană.

Vreau să te făgăduiesc dintr-un pumn de clisă
Să te modelez după forma cugetului meu,
Să-ți dotez suflul vieții în încercări greoaie,
Să te simțesc din glevă până-n calcaneu.

Mă prosternez în fața poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Și-aș vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.

un cer de jad stins
sub pădurea înghițită de noapte,
mă gândesc cu simțământ la viața de apoi,
când dovada nemuririi sub ochii mei tresare.

Ai adormit la pieptul meu, ca un copil,
Și te veghez cu grija cea mai mare
De parc-ai fi un vas de porțelan fragil
Lucrat cu grijă și îndemânare.

Amintește-ți de mine, când vrei tu,
Ca de o zi sau ca de un semn,
Ca de un gând într-o noapte de mai,
Ca de ceva de amintire demn.