aș vrea și eu o stea a mea,
să o țin de mână
și să cânte.
de ce nordul să aibe una
și eu nu.
socot că poate nu greșesc
zicând că merit un amor ceresc.
te rog, lume,
fă-mi și mie măcar o stea,
așa,
să o am eu și să mă mândresc
că o am.
să îi citesc poezie și să râdă
iar eu să plâng de cât de mult o iubesc
și cât de mult aș mai iubi-o.
ea să străluceaacă
iar eu să orbesc uitându-mă nebunește
la părul ei.
sau în ochii ei.
da... în ochii ei...
dar oare steaua m-ar vrea pe mine?
oare sunt demn să am o stea,
să fie a mea, iar eu să fiu al ei?
să zică, "hei!
tu ești omul meu banal,
și, deși sunt stea, din plan astral,
eu vreau numai să mă vrei..."
dacă nu se poate, înțeleg.
totuși nu în totalitate,
fiindcă nordul tot are o stea
doar a lui, înzestrată cu farmec
și loialitate.
și e frumoasă.
și nu sunt gelos.
ba nu e frumoasă!
ba sunt gelos....
și ce dacă.
ce dacă nu cred că eu cred în iubire
și în stele,
sau că iubirea e scrisă în stele.
dar vreau să cred
că stelele scriu poezii.
și în imaginația mea din tărtăcuța mea
de copil prost
una din ele a scris numele meu.
vezi mai multe poezii de: lupu_mateii
Detalii poezie:
Distribuie pe: