Pasul străveziu al ceții se coboară pe-nserate
Ca o binecuvântare pentru somn pe fruntea lumii
Și acoperă profilul stelelor îndepărtate,
Ancorate-n alte sfere din torentul albăstrimii.
Te aștept pe barca lunii, numai gând și numai suflet.
Bucla timpului mă ține între amintiri și vrere,
Iar prin văgăuna clipei, trece, scurt, câte-un răsuflet
Să îi dea melancoliei dulce abur de părere.
O poetică pornire îmi cuprinde-nchipuirea
Și mi-o duce-n raiul slovei, unde tu îmi ești complice.
Fiece cuvânt e-o frunză care-și cată înverzirea
În copacul unde vântul ori te urlă, ori te zice.
Vântu-acesta mă și arde, mă și leagănă prin friguri,
Iar când tot amarul nopții se prelinge, mă înalță
Din pâraiele celeste, pe-ale nourilor diguri,
Să te văd pășind pe ape. Călător tăcut prin ceață...
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Unul dintre miracolele cuvântului este acela că revelează suflete. Mulțumiri pentru cuvintele frumoase!
Manuela Munteanu (autor) sâmbătă, 22 august 2026
Cuvantul, complicele frumosului, armoniei si intelepciunii...
nichodin sâmbătă, 22 august 2026
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: