Poezii despre Iubire:

Am fost aproape de destin,
Dar pașii ni s-au rătăcit,
Maeștrii cruntului declin
Am devenit și am pierit.

Mă așez în fața oglinzii
ca în fața unei instanțe —
fără martori,
fără avocat,

Azi-noapte am stat în vis la masă cu Dumnezeu.

L-am întrebat de ce lumea asta pare făcută pe grabă,
ca o casă ridicată pe un sol mlăștinos, în prag de iarnă,

Am iubit la nebunie
Și-am pierdut tot ce-am avut.
Sufletu-mi stă cu chirie
Într-un timp aproape mut.

Pe-o stradă închisă,
Ca o minte îngustă,
Din negura adâncă
A minți mele doritoare,

O lună ești și te privesc în fiecare noapte.
Eu, ca un soare luminos, te văd, dar ești departe.
Mi-e dor de tine, luna mea, și-ți trimit o rază,
Aștept cu dor să ne-ntâlnim, dar mai este-o groază...

E timpul să te culci,
Iar patul tău te cheamă
Cu vorbe moi și dulci,
Iubito pământeană.

Plictisit de paradis
Și privind de sus Pământul,
Loc cu haos dinadins
Și lipsit de tot ce sfântu-i.

Se rup viori în mine când în surdină mă privești
Nu știu de eu-s o vină sau vina ta e că iubești

În zăpăceli de ceață, în fuga singură de-arcuș

Te scriu cu slova minții, ca pe o taină-nchisă
În palmele rotunde, atotcuprinzătoare,
Din inima vorace.
Te regăsesc poveste cu pagina nescrisă,