Octavian - creaţii proprii

S-au cunoscut la munte –
Frumos în aparență –
Ea, singură la masă,
Privea cu insistență.

De ce m-ai ales pe mine
Dintre sute de femei
Și m-ai luat apoi cu tine,
Care-a fost al tău temei?

Navighez pe oceanul iubirii
Delfinii zburdă peste tot în jur
Simt în nări mirosul fericirii
Ce umple aerul sărat și pur.

Azi e nuntă la palat
Toată lumea-i bucuroasă
Că prințesa cea frumoasă
Cu un prinț s-a măritat.

Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprințar îți răvășește părul despletit,

Pe-aici nu plouă decât foarte rar,
Cât vezi cu ochii totul e arid
Și munții-n depărtare par un zid,
Iar norii-l asaltează în zadar.

- Lună mare, fermecată,
Vino, spune-mi o poveste,
O poveste minunată
Din Palatele Celeste.

Oare unde ai plecat
De nu pot să te găsesc
Și te caut neîncetat...
Oare unde ai plecat?

Fulg năuc ce te-ai desprins
Dintr-un nor alb și pufos
Și te crezi de neînvins
Că te uiți de sus în jos.

Două diamante și-un rubin
Sclipesc pe mâna ei atât de dragă
El le privește azi cu ochi străin
Cu toate că le-admiră o lume-ntreagă.