Manuela Munteanu - creaţii proprii

Văd...
Întâiul pas ce l-ai legat de mine,
De glezna mea, precum un vis de fier.
M-a străbătut și a făcut prăpăd

Tărâmul tău cu visuri mă conține,
Mă crește cu lumini din dimineață,
Profunde rădăcini îmi trec prin viață,
Când îți îngropi pădurile în mine.

E cald și-mbietor la tine-n casă.
Mă-nduioșează raza din lucarnă,
Ce sidefate străluciri răstoarnă
Pe albe așternuturi de mătasă

S-a deșteptat întreaga stradă-n gloată,
Când s-au răstit claxoane și căruțe.
Un râu și-a răsturnat cerneala toată,
Prin sălcii speriate și desculțe.

În lumea mea, aripei nu-i va ajunge zarea.
Va vrea să guste cerul, să-i răscolească slava
Cu dorul ei de tine. Tu caută dumbrava
Acelui rai, ce ție îți dăruiește floarea!

Noiembrie, cu vânt de-amărăciune
Și cu parfum anost de letargie,
Îmi treci cu răni adânci prin poezie,
Cu stol de frunze arse de tăciune.

Știi tu să mă zvârli, ca arcul, până-n largul lumii tale,
Să mă-nalți de subsuară, să-mi guști oful de pe buze,
Într-atât cât să m-adape cele mai frumoase muze,
Ce adastă pe-a ta gură despletite, albe, goale?

Voi adormi din nou cu tine-n gând,
Sub pledul pleoapelor, ce le-am închis.
Să te-ntâlnesc la margine de vis,
Voi răscoli dorințe, rând pe rând,

Cânta o dumbrăveancă*.
În zborul ei hoinar,
își mlădia romanța,

Prin ce ținut străbați păduri, hoinar
Și nu te-mbie trupul meu fierbinte,
Ispită-n diafanele veșminte,
Festin zeiesc din lapte și nectar?