Manuela Munteanu - creaţii proprii

Un clarobscur, cu umbre moi pe geană,
Învăluie o lume prin salon,
Un jazz se-nfoaie lung din saxofon
Și se topește-n fumul de havană,

Ia uite tăcerea cu trenă pâcloasă!
Auzi-i nimicul, ce clipa trosnește
Și simte-i abisul, ce-n gol te privește,
Când fruntea-ți sărută cu buza sticloasă!

Același magic mugure de soare
Își scutură pe geana mea alintul,
Când, din ghiocul cerului, răsare
Să-i lumineze lumii labirintul.

Îmi tulburi gândurile când tot treci
Pe la fereastra sufletului meu...
M-aprind de dor, dar îmi doresc mereu
Să-ți simt mătasea umbrei pe poteci.

Înhamă Timpul bidivii la carul,
Ce năvălește fără de-îndurare,
Prin viața mea. Chiar până la hotarul

Cerdacul casei mele de la munte
E-acoperit de umbra rece-a frunzei,
Așa cum, peste tâmplele-mi cărunte,
E ceața grea din farmecele muzei.

Din clipa când, pe-a poeziei tâmplă,
Tu, inimă, ai prins a fremăta,
Mirarea a intrat în casa ta
Și-a-nseninat tot ce ți se întâmplă.

Să-mi dai un strop din foametea fecundă,
Ce umple cu incandescențe guri!
Galop de foc în bietele făpturi,
Îți devorează clipa ta rotundă.

Când muguri roz mi-au luminat grădina,
Cea care-nalță fluturi printre stihuri,
Au dus și cititorul prin văzduhuri,
Să-i guste-n zbor clocotitor lumina.

Un stol de gânduri învechite,
Prea se-nălța, din hău, să zboare,
Să-și lase umbra peste soare,
Cu freamăt de aripi rănite.