Aici, la munte...

sâmbătă, 03 februarie 2024

Cerdacul casei mele de la munte
E-acoperit de umbra rece-a frunzei,
Așa cum, peste tâmplele-mi cărunte,
E ceața grea din farmecele muzei.

M-ademenește-apusul cu trei raze,
Pitite-n scânteierea de sub geană,
Cât timp dezmiardă codrul cu topaze
Și toropește floarea din poiană.

Când vântul răbufnește prin frunzare,
Tresar și fug sălbatici pași de ciute,
În rând cu adieri, în căutare
De arămii cotloane neștiute.

Se năpustește cântec peste piatră
Cu ropote, din fluier curgătoare,
S-adune, cu prelungi chemări, la vatră,
O turmă nesfârșită de mioare.

Cu aripi mari, amurgul drum își țese
Spre-a zării-albastră amforă, din luturi,
De mâna unei zâne olărese
Pictată, printre stele, la-nceputuri.

Mi-alunecă-n cerdac lumina lunii,
Pe-un tobogan de pulbere-aurie.
O las să cadă-n brațele minunii
De a-mi aduce muza-n poezie.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.