Gabriel cristea - poeziile altor autori

Înaltele păduri, agreste,
se pierd ca zările în ceaţă.
De-am şti că-n fiecare dimineaţă
pălesc aceleaşi zori pe creste

În nămiez de zi
au plecat oştenii
prin toamna poienii
fără a trezi

În ultimul râu
al orașului, din greșeală
sau incongruență fantasmagorică, am văzut
brusc un pește aproape mort. Se sufoca

Noapte silențioasă. Aici, în pădure,
nu disting zgomote, nu, ale niciunei specii.
Omizile se preumblă.
Păsările de pradă își fac treaba

Pentru José Eulogio Garrido*

Ca hieratici trubaduri, înlănțuiți,
însângerații plopi au adormit.

Departe de lumea ce luptă și poate
că uită celula sa tristă și strâmbă,
supus eu trăiesc pentr-o jalnică slujbă,
și asta mă duce mai grabnic la moarte.

Vedeți: șezând îl port
pe umărul meu:
e ascuns, și văzut
doar de mine!

Încă simt mirosul de spumă al mării pe care m-au făcut s-o travesez.
Nu-mi aduc aminte acea noapte.
Nici măcar oceanul n-aș putea să mi-l amintesc.
Dar nu primul corb de mare pe care l-am zărit.

Privesc toate apele,
din adâncurile mării,
și acolo ești tu ca-ntr-o-ncăpere ce se micșoreaz-accelerat
și acolo sunt eu fără cuvinte, mișcându-mă prin spuma

Fiind încă pustiu,
strălucind în inima fără grai
a peregrinei,
pătrund în curgerile tale,