Gabriel cristea - creaţii proprii

Înfiora-voi frunza reavănă din plopi,
Și loc voi face soarelui prin ochiuri;
Priviți aceste născociri de vânt, miopi
Ce veșnic căutați străine jocuri!

Se-nfoaie cocoșul de munte pe mușchi de olană,
de răsfiră-aurora din caier;
Și-n voluptoasa răcoare a ceții,
dimineața moșită de porți gârbovite

Furtuna o rupse din zborul spre cuib
și-o duse în locuri străine;
Zdrobită, năucă se zbate prin glod,
în trestii, sub ape saline.

Dinng, danng, donng, dunng…
Umblă ceața-n vălu-i lung;
Noaptea-și mână ca prin vis
Mistici, roșii cai odriși;

A fulgerat arhaic pe-o costișă,
ca ochiul fiarei azvârlind văpăi;
Copaci se furișează-n guri de văi
și-o frică rece mătură, piezișă,

Tot întrebau copacii-nsingurați de mine,
De prin pădurile ce-adesea le-am călcat;
Le răspundea un vânt căzut dinspre coline,
Smulgând de la răscrucea serii un oftat…

Înfiorați cireșii, sub ceruri constelate,
nășteau petale pure din lumea cenușie;
Prin gotice arcade pășeau poeții-n moarte,
cu botnițe la gură, ca nimeni să nu știe

Îmi par un țăran,
trag plugul prin piatră,
sub vremea curbată,
nu Calul Troian.

Domnea o liniște peste pământ
de se-auzea cum se înalță iarba
și cum respiră fiarele în gând;
Un roi de fluturi albi zbura de-a baba-oarba,

Degeaba te-ndârjești, moșnene,
să lupți cu morile de vânt ce-aduce negrul
din magaziile subunghiare ale hidrei
- sunt multe, precum omizile pe codru!