Gabriel cristea - creaţii proprii

Din parcul fără timp privesc lucirea
statuilor de bronz, și un moșneag
dormind pe bănci și-ascunde nemurirea
pe strada stelelor, numărul vag.

Au re'nviat pădurile barbare
şi, din străvechi războaie de ţesut,
un stol de-albastre păsări stilizate
străfulgeră în zori văzduhul mut.

Am zburat pe-un calul-popii
sângeriu și ne'nhămat,
să aud cum cântă plopii
pe sub frunza de-nnoptat.

amintirile zorelelor albastre
o fotografie veche - contururi neclare
în bătăile neregulate ale pleoapelor
àripi silențioase ale somnului prin timpul copilăriei...

Din spuma mării nălucesc
sălbatici cai pursânge trac,
visând tărâm neomenesc,
unde clepsidre sparte zac.

Dinspre țărmurile mării, vântul răscolește,-o clipă,
păsări inundând văzduhul ce se-mbracă-n roșii voaluri;
Printre megaliți de calcar zorii geana-și înfiripă
și incandescența-și curge sângele-n zvâcniri de valuri.

Trec fugitiv sălbatice vedenii
prin colțul ochiului zvâcnind ritmat;
Sunt pași nepământeni ce nu ating pământul...

Natura a-mpodobit un pin cu ivorii zăpezi;
Doar pașii lupilor flămânzi se cern tăcuți și suri;
Privesc din patul răvășit profilu-ți fin - pictezi,
c-obrazul supt și părul cârlionț pe ochi, păduri.

O pâclă sulfuroasă șerpuiește
prin metropola pierzaniei,
lingând vitralii cosmice de biserică...
În urmă, balele lui Belzebut

În depărtări fierb apele Corintului,
inspirând mareic nori albi și poroși;
Soarele stilizează o pasăre,
punctul negru a devenit incandescent;