Gabriel cristea - poeziile altor autori

Lui Juan García Ponce

Ca și aerul
ce se-adună și se destramă

Mâzgălitură
de Octavio Paz

C-o bucată de cărbune

Când cerul se ascunde în ochii tăi şi nu-i
Nici noapte nici lumină de zi, ci violete
Dreptunghiuri de velur ca un erete
Care-a scăpat din ghiare prada lui,

În mica mea noapte - O, Doamne! -
vântul are-o întâlnire cu frunzele copacilor
În mica mea noapte pândește ruina

Felicită spitalul unde-ai venit să mori,
că s-a jucat cu tine de-a focul pe comori.
Spital - locomotivă care produce fum,
spitalul societății române de consum.

Nu-l mișcă știutele
crînguri cu ciutele.
Cărarea cu urmele,
iezerul, umbrele,

Timp fără patrie: rîu fără ape,
secetă-n albie și subt pleoape.
Timp fără patrie: inimi învinse,
vîrste nerodnice, cugete stinse.

Nu vă mirați. Poeții, toți poeții sunt
un singur, ne-mpărțit, neîntrerupt popor.
Vorbind, sunt muți. Prin evii ce se nasc și mor,
cîntînd, ei mai slujesc un grai pierdut de mult.

Ca un tîlhar
e strada mea
într-o neagră manta
pe care strălucesc

Îți vinzi
lumina ochilor atenți,
vigoarea vie-a degetelor tale,
căci tu frămînți