Gabriel cristea - poeziile altor autori

Gloanțe
prin noaptea lunii pline
traversară coline și drumuri.
Gloanțe

Dedesubtul zidurilor sunt niște ziduri
ce-ascund alte ziduri:
Ur și Ierihon, Ninive și Nimrud.
Și deasupra ruinelor,

În ziua-n care cunoscurăm moartea și trădarea,
se retrăgea mareea,
fereastra văzduhului se-nchise,
și-orașul meu își reținea suflarea.

I

Își desenară drumul către viață.
Și îl pavară cu coral, cu sânge tineresc de nuanța cornalinei;

Va trebui să treacă mult timp,
înainte ca prezentul nostru să devină istorie,
la fel ca și noi;
Vom înfrunta marșurile lungi,

Nicio uitare nu-i aduce împreună;
Și nicio amintire nu-i desparte...
Uitați în iarba hibernală,
pe caldarâmul public,

Pământul se-ngustează pentru noi.
Ne-a-nghesuit în ultimul pasaj și ne-am dezbrăcat de mădulare, pentru a putea trece.
Țărâna ne stoarce. Ah, de-am fi fost grâul ei, să murim și să renaștem!
O, de-ar fi fost mama noastră, să-i fie milă de noi!

Mi-i frate cel ce ține ziduri cu umerii,
Cel cu rădăcini ca nu pom,

Eu, Ziraxis, mai mare peste anarți,
Am luptat șașe ani cu romanii. Aveam lîngă noi
Munții. Ei, Roma, legiunile de fier, berbecii,
Catapultele, dar mai presus, neteama

Brazde lacome de lumini, pămînt împlinit
Fără gînduri, doar în miresme și raze,
Bulgări ieșind din tenebre, rotunjindu-vă
Ca niște valsuri fără auz,