Balada oştenilor plecaţi - George Drumur

În nămiez de zi
au plecat oştenii
prin toamna poienii
fără a trezi

din grădini de stele
dorul trist, tăcut.
Nimeni n-a zăcut
cu arma-n răstele.

Drumul se lărgea
ca-n păduri cuvântul
îi chema pământul
şi îi amăgea.

Codrii s-au ascuns
şi-au rămas ponoare.
Unde-au fost izvoare
ploile-au pătruns.

De-au cătat spre sate
satele-amurgeau
drumul ce-şi croiau
se surpa în spate.

De stăteau pe ape
apele secau.
Câţi se-ncumetau
nu puteau să-i scape.

Şi-au cătat hotarul
şi l-au tot cătat
pân’ ce-au înnoptat
ca-n cireşi amarul.

De când au plecat
norii albi – zăpadă –
cresc fără să-i vadă
prin colinzi, în sat.

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: George Drumur



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.