Gabriel cristea - poeziile altor autori

Simt o vie plăcere când mă-ntind în țărână,
sub soarele dimineții, călduț ca un așternut.
Sub trupu-mi, câtă viață se zbate-n fântână!
Ce diamant se-ascunde-n murmurul mut!

Am mușcat merele și ți-am sărutat buzele.
Mi-am îmbrățișat pinii parfumați și negri.
Mi-am scufundat, neliniștită, mâinile în apa curgătoare.
M-am prefăcut jder în pădurea cedrilor străvechi,

Plouă...Aşteptă, nu dormi,
fii atent la ce şopteşte vântul
și la ce zice apa care lovește
cu buricele degetelor în geamuri.

Pentru că este aspru și urât,
pentru că toate ramurile sale sunt gri,
mi-e milă de smochin.

Ţărani scunzi, în zile prelungi, ară un pământ nesfârşit
până vor da de-un cer împietrit
unde cuţitul plugului să spintece-n două
zorile muncii rodnice, nouă.

Zarul în veacuri rotunde învălmăşi nubil
Smirna orei albastre cu plopii nichelaţi,
Zarzări cu uragane în braţe de copil
Cresc o nemărginire de ochi catifelaţi.

Coborât în plante şi pământ
în ceasul plâns ce ţi-a scăpat din gene
să nu-ţi uit faţa – o împlânt
umil în semne pământene.

Mici strigăte de stele în umbra mea străbat
în ceasul verde-al ploii, interioare gârle
revarsă rarişti stranii de vis sonorizat
cu ninse constelaţii – madone şi şopârle.

Dans frânt în nemişcarea orelor ce-au rămas
strivite de tăcere în parcul tău stelar;
le poţi citi splendoarea ca într-un abecedar
(în toamna luminată de ape mari) retras.

Îmi plac umerii lui de piatră.
Ochii iuţi trecând peste vreme
Adulmecă o fantastică glorie
Care din lut o să-l cheme.