Gabriel cristea - poeziile altor autori

Străjer cinstit, ce slab ţi-i glasul!
Acum pe prispă nu mai stai,
Din lanţ, o şură n-o mai clatini
Cu-avântul tinerilor ai,

Acasă, palid şi trudit
De câte ori vin peste vară,
Tătucă,-mi spui c-ai auzit
Să am mireasă-o profesoară

Multe nu ne-am mai fi zis:
Ceasul dă mereu poruncă
Sufletul de-abia deschis
Să-l închidem sub zăvoare

A uitat pe ghizduri cofa
Şi-n oglinda apei cată,
Fata mare şi orfană
De-o ispită e cercată.

Plâng munţii noştri şi pe şesuri
Tot jalea satu-l înveşmântă.
În sfinte funduri de biserici,
Sub lespezi, ţărna se frământă:

Suntem puţini şi tot mai mult
Duşmanii cred să ne sugrume,
Avem dureri cât nu încap
În pieptul altui neam din lume.

Din slava lumilor albastre,
Într-o senină dimineaţă,
Trezit-ai plângerile noastre
Tu, veşnic dragă cântăreaţă.

Lăsaţi-mă în fum să şăd,
În fund de crâşmă-ntunecată,
Şi fraţii vagabonzi să-i văd
Cu ochii tulburi cum mă cată.

În cetatea cu oaspeţi domneşti
cerul nopţilor se-mparte tuturor,
chipul domnitorului aprins de dor
nu se mai întunecă pe sub fereşti.

Au întomnat miresmele în Bucovina
şi cheruvimii Dragomirnei şi gorunii;
fântânile coboară, ocolind colina,
fuioarele de ceaţă-n streşinile prunii...