Manuela Munteanu - creaţii proprii

dragă jurnalule

azi am perfecționat experimentul lui Pavlov
câinele a salivat când i-am adus o oglindă

Parcă-i târâiș de șarpe,
Parcă-i tresărit de rază
Jocul mâinii peste clape,
Răvășit într-o amiază.

Stă scris în blânda putere a răbdării
că-i un copil cu-nsângerați genunchi.
Să vrea el milă?
Poate vreun alfabet vizionar al sentimentelor dublate

Motto: Când devine real un vis?
Când poți să-l visezi cu ochii deschiși.

Pe-acest pământ, ce-și spune-n sine "eu",

adevărul e altul

e cel care nu-i aparține nicicui
nici mie măcar

Din hăuri cu vikingi, atemporale,
Amușinând cu velele drumeagul,
Vin aburii războiului, agale.
Odin conduce prin amurg șiragul,

E cald și-mbietor la tine-n casă.
Mă-nduioșează raza din lucarnă,
Ce sidefate străluciri răstoarnă
Pe albe așternuturi de mătasă

Câtă bucurie într-o amplă rotire
prin spațiul înstrăinatului poet!
A câta oară simțeam straniul
unei nașteri dintr-o risipă de moarte?

Cunoașteți, cumva,
cuvântul care poate să tacă?
Dar pe cel care-ar șterge
toate cuvintele spuse,-l cunoașteți?

Între un azi și-un mâine, un ieri ce mai contează?
Cum poruncești greșelii să plece din risipă,
Când nu greșeala doare, ci lipsa ta din clipă
Și-n rondul dintre zile, doar clipa stă de pază?