Manuela Munteanu - creaţii proprii

Acolo,-n lăuntru, dorm îngerii singuri
(Alungații din Rai, c-au fost prea cuminți),
Cu somnu-îmbrăcat în cămașă de sfinți,
Cu gându-nfloririi zidit între friguri.

punctul forte al clipei
e acela care nu-și aparține
e cel care dăruiește înțelesul că "este"

Un gudurat pe lângă vechi picioare
E visul care-l ține să nu cadă
În moartea prinsă, ca un scai, de coadă
Și-i bântuie bătrâna așteptare.

Se-mbibă-n zare elixirul vremii
Și-albește zilei, cu lumini, aripa.
Cărările, fraternizând cu clipa,
Aduc spre tihna caselor boemii.

dragă jurnalule

azi am perfecționat experimentul lui Pavlov
câinele a salivat când i-am adus o oglindă

Parcă-i târâiș de șarpe,
Parcă-i tresărit de rază
Jocul mâinii peste clape,
Răvășit într-o amiază.

Stă scris în blânda putere a răbdării
că-i un copil cu-nsângerați genunchi.
Să vrea el milă?
Poate vreun alfabet vizionar al sentimentelor dublate

Motto: Când devine real un vis?
Când poți să-l visezi cu ochii deschiși.

Pe-acest pământ, ce-și spune-n sine "eu",

adevărul e altul

e cel care nu-i aparține nicicui
nici mie măcar

Din hăuri cu vikingi, atemporale,
Amușinând cu velele drumeagul,
Vin aburii războiului, agale.
Odin conduce prin amurg șiragul,