Gerra Orivera - poeziile altor autori

Guler cu pene, coif de fier,
sabie lată cât șoseaua de-asfalt,
ochi spart cu lumina sfârșită,
uscată și neagră, sub cerul înalt.

Zidul cerului cenușiu creștea
la capătul câmpiei înghețate.
Pe frânghia-unei raze lăsate dintr-o stea
se cobora încet, cu mâinile-ncleștate,

Privirea nu era dreaptă, dimpotrivă
putea ocoli, putea traversa
colțul cu stâlp, întunecată ogivă,
somnul întrerupt, sub nemișcata stea

Foarte mulți, cu diverse întâmplări
Toți locuind sub podea
Amestecați între ei, dușmănindu-se
de moarte,

Vântul a-nceput deodată și copacii au rămas suspendați.
M-am oprit.
Și-mi deschei cămașa, privind cerul nopții, cu gestul soldatului grec după
Salamina.

Nu știam unde sfârșea drumul
și unde începea sprânceana,
dar întotdeauna, mai jos, în prăpăstii,
acolo, erau privirile,

Îi beam sânii
trupul ei devenise cârciumă
îi sărutam cu ochii și cu gura, pântecul,
discreția ei devenise pângărire,

Sunt urma
trecerii tatălui meu, pe pământ,
semnul pe care l-a lăsat
lumina pe întuneric,

Și așa : mă suge cuvântul,
și așa : mă mușcă litera "A"
Eu sunt pământul, pământul
vorbirii cuiva.

Se naște vorbire ca și cum
ar trebui să fi fost scriere
Mâna străveche o țin acum
bătută într-un cui