Gerra Orivera - poeziile altor autori

Această tânără femeie aspră
va deveni zeiță.
Ochii ei mari, privirea ei în globuri negre,
sandaua ei ce-nmărmurește

Viață scumpă cheltuită pentru orbi
pe nevederea cauzei
mai orb decât Homer cu ochiul smuls
în muzica aplauzei

Nu pot vorbi de fericire
Căci n-am cuvinte într-atât
Nu știu ce e
Ce știu e doar ce-am auzit

Închipuiți-vă moartea ridicându-se
la o margine curbată a pământului, ca un imens cap pergamentos
acoperind pe jumătate lună la apus,
lăsând să-i zboare din urechi corbi violeți,

Broaștele stau la intrarea lacului.
E nevoie de vameși la intrare-n alte spații.

Eu îmi las pământul.

Ca și cum ar fi plouat demult, pământ
alunecător, gândacii
cu picioare ude țin lipit un trup
în frunze negre

Plecăm încet, ne smulgem greu din iarbă,
ca niște măști de fier, menite
să dea tărie-acelui chip curgând
pe vârstele iubirii, împlinite.

Ochi mare, nu te vezi decât tu,
noi suntem imagini rapide
curbându-ne, atunci, acu,
și rupți ca rază în lichide.

Ce dacă vii din altă parte ;
ce dacă și tu ești tot animal ;
ce dacă la turme, la stoluri, la șapte,
la ciurde, la herghelii, la cvartal, -

Venea surparea.
Ea se deschidea deodată, când era cel
mai puțin așteptată, când tocmai te gândeai la altceva, când tocmai
se-nsera și te aflai departe de însăși coasta ta.