Gerra Orivera - poeziile altor autori

„Când n-am mai putut merge mai departe
De oboseală, am făcut popas.
Era atâta liniște în jur,
Încât lipindu-mi capul de o floare,

Dacă, așa cum spune lumea, niște praf aruncat în ochii mei
Îmi va feri vorbele de a deveni prea-nțelepte
Nu-s eu omul care să amâne dovada.
Zdrobitor să fie, de pe-un acoperiș

Unde mai auzisem acest vânt până atunci
Schimbându-se-ntr-un și mai adânc urlet?
Drept cine mă ia vântul, ținând
O nărăvașă ușă deschisă?

Mă duc să curăț izvorul din pășune;
N-oi zăbovi decât să strâng frunzele cu spa
(Și poate c-am s-aștept să văd limpezindu-se apa):
Nu voi lipsi mult. – Haide și tu.

Odată, copil, în munții Californiei
Tăbărâtă pe mine, când eram țânc,
Un ditai vulturul, o pasăre de groază,
Mult măsurându-mă, ci nu m-a răpit.

Fericirea este totul,

Iar acesta este timpul pentru a fi fericit.

Când eram tânăr profesorii erau nişte bătrâni în strai cernit.
Pentru formă-am renunţat la foc şi-astfel am înlemnit.
Am suferit cum suferă metalul fierbinte-n alt tipar turnat.
Am mers la şcoală, îmbătrânind să-învăţ trecutul înrămat.

N-am teamă de găurile negre dintre stele
Unde specia umană este absentă
Am aici la îndemână propriile mele
Deşerturi care-mi ţin spaima orelor atentă.

Sub mâna singurului bărbier din sat
Pescarul schimbă-o-închipuire c-o altă-închipuire,
Iar în unghiul în care casa şi hambarul îşi dau cu marea întâlnire
Şi-a-întocmit port barca lui de pescuit cu fundul lat.

Praful se-abătea mereu peste-aşezarea noastră
Ne-ocolea doar când ceaţa mării se lăsa, albastră;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
Că era aur în praful auriu sclipind în soare.