Gerra Orivera - poeziile altor autori

(O pasăre văduvă care își jelește dragostea)


Hei! ciocârlia și bufnița!

Ca fantoma unui prieten drag mort
Este Timpul demult trecut.
Un sunet care acum a dispărut pentru totdeauna,
O speranță care acum este trecută pentru totdeauna,

Ești palid de oboseală
De a urca spre cer și de a privi pământul,
Rătăcind fără tovarăș
Printre stelele care au o naștere diferită, -

Pleacă repede peste valul vestic,
Spirit al Nopții!
Din peștera cețoasă de la răsărit,
Unde, toată lumina zilei lungă și singuratică,

Și ca o doamnă pe moarte, slabă și palidă,
Care se clatină înainte, înfășurată într-un văl vaporos,
Din camera ei, condusă de nebuni
Și de rătăcirile slabe ale creierului ei care se stinge,

Cât de elocvenți sunt ochii!
Nu cântecul frenetic al poetului încântat
Când cele mai sălbatice sentimente ale sufletului rătăcesc
Pot vorbi la fel de bine ca ei.

Urător a venit și s-a așezat lângă un șanț,
Și a luat o lăută veche și crăpată;
Și a cântat un cântec care era mai mult un țipăt
„Împotriva unei femei care era o brută.”

Cheia de argint a fântânii lacrimilor,
Unde spiritul bea până când creierul devine sălbatic;
Mormântul cel mai blând al unor mii de temeri,
Unde mama lor, Grija, precum un copil somnoros,

Marea epocă a lumii începe din nou,
Anii de aur se întorc,
Pământul se reînnoiește ca un șarpe
Buruienile ei de iarnă obosite:

Soarele cald cade, vântul sumbru se vaită,
Cremurile goale suspină, florile palide se oftează,
Și Anul
Pe pământ este patul ei de moarte, într-un giulgiu de frunze moarte,