Gerra Orivera - poeziile altor autori

Mi-aduc aminte:
pe iederă murea ultimul rest de ploaie
Pe cer, deodată, norii albi
mi-au arătat cu lună-n mijloc

Era o sferă de marmură brună, din care, la ora plecării, se nălucea
Pierrot ondulat, vestind spirale și arcuri de mădulare, muzical,
peste timpul din noi scrijelat.
Ding-ding lângă soarele aprig, ding-dong lângă soarele-ncet,

Până când nu mă părăsește zeul
care stă tolănit în mine
nu pot să ies din cort, iubito
iar cohorta doarme și miroase

Locul sentimentelor, vai,
este-n urechi
Locul sentimentelor, vai,
este-n ochi

Pentru că-mi imaginez aceasta el mi-a spus:
lege înseamnă a avea două mâini
două mâini cu câte cinci degete fiecare,
lege înseamnă a avea două picioare

Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii și oase

Pe bordul alb și gri de piatră
adolescenții trec în șir,
subțiri ca dunga rea de tibisir
pe tabla nopții idolatră.

Când la începutul iernii, crivățul întinde
gâtul lui nesfârșit cu cap de stea
și cu trupul dincolo de munți, în morminte
Presimt cum trece prin el o respirare

Sunt nenăscut.
Ceea ce se vede de jur-împrejur nu sunt
decât părinții părinților.
Roșu și verde.

Mizerabile pietre se lasă linse de cuvinte și
numai astfel se topesc, dispar numai în dinții silabelor.
Cât de greu trebuie că îți este
ție, suflet gramatical,