Gerra Orivera - poeziile altor autori

Dragostea pe care ți-o purtăm
pe-atunci făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont și chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.

Este ceea ce este.
Legea este a totului, tot ceea ce este.
Îndepărtarea de lege se numește eroare.
Eroarea este îndepărtarea de este.

A mirosi o floare este
un fapt de mare rușine
E ca și cum de propria ta mama ți-ai apropia
nările.

Mai mulți băieți împreună:
ce fericire!
Ei stau întinși pe șira
spinării

Guler cu pene, coif de fier,
sabie lată cât șoseaua de-asfalt,
ochi spart cu lumina sfârșită,
uscată și neagră, sub cerul înalt.

Zidul cerului cenușiu creștea
la capătul câmpiei înghețate.
Pe frânghia-unei raze lăsate dintr-o stea
se cobora încet, cu mâinile-ncleștate,

Privirea nu era dreaptă, dimpotrivă
putea ocoli, putea traversa
colțul cu stâlp, întunecată ogivă,
somnul întrerupt, sub nemișcata stea

Foarte mulți, cu diverse întâmplări
Toți locuind sub podea
Amestecați între ei, dușmănindu-se
de moarte,

Vântul a-nceput deodată și copacii au rămas suspendați.
M-am oprit.
Și-mi deschei cămașa, privind cerul nopții, cu gestul soldatului grec după
Salamina.

Nu știam unde sfârșea drumul
și unde începea sprânceana,
dar întotdeauna, mai jos, în prăpăstii,
acolo, erau privirile,