Gerra Orivera - poeziile altor autori

Îi beam sânii
trupul ei devenise cârciumă
îi sărutam cu ochii și cu gura, pântecul,
discreția ei devenise pângărire,

Sunt urma
trecerii tatălui meu, pe pământ,
semnul pe care l-a lăsat
lumina pe întuneric,

Și așa : mă suge cuvântul,
și așa : mă mușcă litera "A"
Eu sunt pământul, pământul
vorbirii cuiva.

Se naște vorbire ca și cum
ar trebui să fi fost scriere
Mâna străveche o țin acum
bătută într-un cui

Ciolănoasă-mi stă vederea
ca și cum ar îngheța
o ninsoare pe puterea
doamnă, doar a dumneata

Curge ca din nouri vorba
pre când plouă
și stau păsările-n cuiburi
întețite peste ouă.

Noi am fost primii, oamenii aceștia din prezent,
Noi suntem cei mai vechi,
noi suntem primii, oamenii aceștia din prezent
și singurateci.

Noi doi suntem doi câini și două
amețitoare ouă.

Își clatină Mercur azi bărbăția,

Am adormit pe un tăiș de sabie, osos,
până mi-a devenit șiră-a spinării,
până când un trup noros
luciul i-a-nvelit și-alunecarea orei

Dintre pietrele lungi pe care le-ating
cu mâna,
privirea ta sună cel mai îndepărtat.
Acum ți-o mărginesc treptele albe,