Gerra Orivera - poeziile altor autori

Apar sferele bolnave, buboase, livide,
împingând cerul nopții, apasându-l într-o parte.
Devin umede fusele pomilor, devin lichide
și curg, asprele lucruri, până departe.

Că mi-e somn de nu mai pot, îmi zise
stând ca și un val de val
Ochiule, iris, irise cu priviri de adevăr.
M-ai lovit în piept cu orbul vin al cupelor,

Fluviu străveziu, legănându-și sorii,
și-a trecut ecoul prin sufletul meu
fulgerul de-atunci al
Aurorii,

Și soarele se scufunda în orizont,
și arborii-l priveau îndrăgostiți,
cu frunzele. Nici el nu se-ndura să plece și poate
de-aceea devenea mai mare, mai prietenos.

Alergând, alergând mi se-ntețeau mușchii,
scheletul alb ce-l țin în mine,
că marmora lui
Michelangelo statuile,

Placenta maternă
nedezlipită încă de cuvântul pe care-l strig, !
seducție a mirosului greoi
din care nedezlipit, sunt. Născut pentru jumătatea de viață

Acum ca niște pietre blânde
ne vom lăsa de apă să fim curși
precum albastru cer al nimănuia
stă prăbușit în ochi de urși.

Încoronam oasele
cu un nimb, al trupurilor. E dreptul întâiului născut.
Celui de-al doilea nu-i rămân decât valurile nervoase ale spiritului.
Celui de-al doilea nu-i rămân decât bătăile-n gong ale cuvintelor.

Te îndepărtam deasupra, mai presus
de sfârșitul aerului mare
și-ți dădeam viteză și apus
în privirile întâmplătoare.

Căci de-ar aduce toamna fulgii de zăpadă
Și ar pluti în aer jucăuși,
Am alerga voioși și reci pe stradă,
Dar ne-ar fi dor de micii cărăbuși.