Gerra Orivera - poeziile altor autori

Aveai o tăcere pe care puteam construi un oraș.
Nu se clintea nimic, zideam în gol,
într-un gol sclipitor de fulgere inspirate.
Odată am construit chiar o planetă,

Visele lor își ieșiră-nainte
încă de-atunci, de când,
țâșnind de către pământ,
pătrunseră-n singurătate;

Decorului, intens îi bate pulsul.
Îl umple amintirea ca un sânge.
Și mă strecor prin aer, cum aș trece
printr-o mulțime foarte străvezie.

Cu tine, e ninsoarea mai adâncă,
au sens pădurile în asfințit,
și tristele semnale ce-și trimit
planetele necunoscute încă.

Iubesc amarul gurii tale colț
și ochii-nguști, minuscule paftale,
sub pacea nedecisă-a frunții tale
sclipind verzui ca stelele sub bolți;

Tu ești domestic ca utila sare
de cină și de prânz, lucind egal
în cercul ei subțire, de cristal,
pe proaspăt așternutele ștergare.

Te merit? mă întreb adeseori.
Ești cu atâta mai exact ca mine,
în zilnicele muchii cristaline
cu care puritatea ți-o măsori.

Slăvesc luciditatea într-atât
încât mă uit la lume, îndârjită,
la orbitoarea geniului ispită
și la cadavrul mirosind urât.

Tristețea e o floare puternică;
să nu te înșele petalele ei alungite și tremurătoare.
Ca s-o dobori
e nevoie, uneori, de topoare.

Oriunde mă-ntorc, te aflu,
sprijinit de fiecare copac al priveliștii.
Nici nu apuc să dau din cap în semn de salut,
atât de deasă e prezența ta,