Gerra Orivera - poeziile altor autori

Mână mi se ardea
până când nu mai era.
Ochiul mi se orbea
de nu mai vedea.

1. Căzut cărăbușul de mai
în roua târzie a serii,
Născut din pământ fără grai
întors în pământul uitării.

Tresar obosit de marea oprire
Prin preajmă se scurg ne'ncetat clipe reci,
De fum învelită-i o trist-amintire,
Lunatice vise pășesc pe poteci.

Cuvintele mă ajung din urmă.
Ele detună pe timpanul întins între ceea ce este
și ceea ce nu este. Cresc înapoia mea, cresc înapoi,
în amintire,

Cântec blând, cal palid
o, tu, subțire rază de lumină
am mai orbit o dată cu tine
cântec blând, cal palid.

Când au murit și porumbeii albi
Când au murit
A plâns atuncea cineva ? N-a plâns
Când a murit acel ceva,

Tristul psihic iar umblă nebun
Notoriu și galben la față,
Iubește pământul străbun
Și groapa ce râde de viață

I

Vin momente
Când nimic nu are sens
Nimic
Nici chiar ele - clipele ce mor

Timpul devine timp
când se transformă în iarbă, în apă
în arbore și în piatră.
El e singurul care are mișcare în sine