Gerra Orivera - poeziile altor autori

Pământul îl scurm amețit,
Bastardele stări de beție,
Doar timpul privește-mpietrit
Și uită că trebe să vie !

Decembrie acoperiș al anului din urmă și
temelia proaspătului an cer de zăpezi
sclipind peste semințe străfund sticlos de lac aerian

Simt cum îmi amorțesc copacii și păsările de pe cer,
și cum vorbesc în pietre dacii din ieri către alaltăieri.
Iau scutul și mă urc în turle de vânt sucit și ridicat ca respirația.
Simt cum mă dor pe stradă străzile în timpul nopții spre ziuă,

Curge un râu undeva lângă noi
șir lung de ochi, șir lung
El ne fură picioarele-napoi
și tot nu-mi ajung și tot nu-mi ajung.

Vedeam oțelu-n fierbere cum zvârle comete, și le-atrage înapoi asemenea lui
Cronos, pe-ndelete, cu dinți de foc rupând spre el căldură, și aerul pulsând și zgura, într-un neîntrerupt șuvoi.

Alunecă pe-o roată de lumină, și-n echilibru, nu se dă de-a-dura.

Mă strâng din ce în ce mai tare
cu pietre și cu trunchiuri de copaci,
cu dealuri negre, privitoare
din mari ciorchini de ochi stând pe araci.

Nu par al nostru al amândurora
O, și-mi adulmeci respirarea, ca pe o urmă vinovată.
Da, am respirat un aer
în care au făcut dragoste păsările.

Brațul mi se sfârșește cu trosnet,
înspre arătatul amurg, chipul, ca sub fierăstrău butucul,

mi se desparte de aerul în care a-ncăput

Mi-ar place și mie să visez,
spuse brutarul,
și să fac pâini în formă de inimă
sau pătrate.

Cade-o frunză, și-un sentiment se-nfășoară
în jurul ei, mult mai rapid căzând spre lume.
Bate-o aripa, și se-nfășoară-n jurul ei
un sentiment.