Gerra Orivera - poeziile altor autori

În câte o sferă, deasupra și-au pus vederile, vedeniile,
undă
Trupurile s-au retras ca un val sărat.
Nu se mai arată nimic, nici secundă

Să ștergem spațiul dintre noi
Să-l ștregem c-un buret de piatră
Să doară dar să știm că-n noi
Nu va mai fi vreodată

Peste stadion noaptea este mai arcuită,
aproape ruptă, în vârf, la
Andromeda.
O, somnul stadionului

Stau pietrele în supărare așezate câte două,
în genunchii mei, de când mi-au zburat din
brațe ramurile-flăcări, frunzele-scântei.
Noaptea cea mai lungă vine-n schimb,

Și florile cresc pe morminte
Nu-s singuri acei care-au fost,
E pace la ei, ca-n suflete sfinte
Pământul nu pune-ntrebări fără rost.

I

Nu mi se poate smulge mâna din umăr,
chiar dacă mi se smulge mâna din umăr.

O, de-aș putea să-mi las aceste
monotone impulsuri spre reverie
cum îmi las tâmpla s-atârne
sub meduza înnoptării, vie,

Mi-ar veni să strig
că mi s-a pângărit gingășia
și obsedat de versul târziu al lui Rilke,
!'cel care până acum

Medievală lumină pe mobile vechi
prin sticla groasă trecând ca printr-un război punic,
rarița și subțiată, logodită cu lenea,
călărită de pleoapele ochiului care se-nchide,

Sunt clipe
Și clipe
Și despărțirea lor o face cerul
E dreapta-n două și planu-n trei