Gerra Orivera - poeziile altor autori

Veghez la poarta lumii fără de canate:
aici, ideile, cuvintele noastre devin
adevărate. Iau chipul zvelt al podurilor de beton,
iau trupul drept al schelelor de fier,

Începu șirul exploziilor. De obicei
exploda o tâmplă. Se vedea o lumină tăioasă,
se auzea un scrâșnet scurt. Deodată,
m-am trezit pianind pe o pernă de fum.

O, au rupt în aripi pânza de pâing
tulburând aieve liniștea cu stele
ce se-aprind o clipă și apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele

La capătul străzilor,
în vârful privirilor,
își izbea coroana-n căldărime
boiul de rugină să-l fărâme.

Creierul scotea din el mâini,
foarte multe mâini, de toate mărimile,
de toate vârstele. Astfel, lovea cu pumnul, apuca
o găleată, sau

Intrare în cuburi, în piramide
directă și simplă și deodată,
în care scheletul cu oase livide
nu mai sprijină vinele

Mă târăsc pe spate sub cer.
Strâng mai bine o stea în brățara ei,
împing mai la dreapta un simun apoi ies în afară
și mă șterg pe față, de alizee.

Ceea ce se poate pierde
nu este în mod obligatoriu de pierdut
și mic
Eu, bunăoară, încă

El, era făcut să fie pradă, pradă a cuvintelor alese,
cu un șoim pe ultima silabă
EI, se bucura la simțul
că este hrană,

I

Eram copil și rezemam în priviri norii de primăvară.
Mirosul pământului ud mă înfioră