Copilărosul amurg - Nichita Stănescu

Și soarele se scufunda în orizont,
și arborii-l priveau îndrăgostiți,
cu frunzele. Nici el nu se-ndura să plece și poate
de-aceea devenea mai mare, mai prietenos.
Noi doi îi surâdeam și inimile
noastre
mult mai înalte decât el păreau,
că niște fructe clătinate străluceau
deasupra gurii lui deschise, pofticioase.
Și tu credeai că zbori, și eu pluteam,
iar aerul sub pașii noștri se-ntărea.
Astfel urcam, și-ntâi un ram,
apoi un nor șerpuitor,
și-apoi o dâră de cometă șură
ne atingeau ding-dang, ding-dang,
asemeni ceasului cel mare
din turla ce se micșora,
o, foarte jos, foarte departe,
până era și nu era. Iar noi, cu ochii-ntredeschiși,
lin adormeam, cu tâmpla răzimată
de-o aripă a păsării ce-a fost,
și parcă n-a fost, niciodată.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.