Gerra Orivera - poeziile altor autori

Mama, - nimicul - marele!
Spaima de marele
îmi cutremură noapte de noapte grădina.
Mamă, tu ai fost odat mormântul meu.

Domniță din basmul acelei cetăți
într-o zi m-a-ntrebat:
'Tu știi - ah, tu nu știi - cine-a fost Uță?'
Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare apune,

Intrat-a noaptea-n burg, fără de vamă.
Și-i dat să ningă iar sub ore sure.
Tânjesc pe streșinile catedralei medievale
duhuri de pădure. Bătaia ceasului stârnește liliacul

Îngăduința Ta nu are nume
când de-ale mele griji și fapte-mi văd.
S-ameninți cu avan, ceresc prăpăd
nu e-n ființa Ta un gând anume.

Ți se duce, dragă, duce
fără voie zvonul, vestea.
Vină n-am că-ți sunt de aur
drumul, umbra și povestea.

Prin locul acesta când treci
seara pe cărăruile nimănui,
pe pietrele albe și negre urechea
pe rând să ți-o pui. Că în clepsidre

Duhurilor nu le place spațiul nostru
cu-atâtea silnicii ce se fac simțite.
Duhurile nu se simt la locul lor
pe unde buha uhuie înfiorând.

Da, negrii din dumbrava africană,
ce dragi îmi sunt ei, oamenii de humă!
Îi încarnează necurmat sub lună
telurică putere năzdrăvană.

Mușchiul reavăn, negrul murei
ține cumpăna căldurii. Ieși zeița din sandale -
-vrerea e-a Măriei-Tale!
Și rămâi desculță-n rouă!

Și ani și luni
și iarăși ani nimic nu s-a-nchegat.
Fără-ncetare, sub tenebre, marea
frământându-se a cutropit liman și plaje.