Gerra Orivera - poeziile altor autori

Nu crede tu vântului,
bătrânului foc călător,
când cântă pe cale ca doruri
el n-are pe fața pământului.

Tremură aceeași apă și frunză
la bătăile aceluiași ceas. În ce tărâm
și-n ce somn te-ai oprit?
Cerească subt ce iarb-ai rămas?

Lumea toată
e un singur alb.
Coboară din înalt
moartea petelor.

E același, nu-s aceleași.
E același unic soare
răsărit din munte, gând.
Să se întrupeze-n vale

Casele cresc în pădurea de pini
albe sau ca șofranul,
lucind pe coline.
Mai potolit oceanul

Fată prea târziu născută-n lume, luna
loc găsește doar în inimi și pe-alocuri
pe morminte. Cu sfială și în treacăt
câtă-n ape și-n oglinzi la foste focuri.

Târziu. Pe boltă trei pătrari de lună:
E ca o floare mare galben-dezvălită
Pe care vântu-a despoiat-o de o petală
Eu trec prin singuratica cetate

Obârșiile-izvoare mă mai leagă.
Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Mult mă miră stea și trup,
frunză și lumini ce sânt. Cât e loc și cât e gând
nu-i nimic făr' de veșmânt.
Mânând spre traiul lui,

Un sprinten răsărit de soare
varsă vin românesc în Mureș-
roșu, roșu, roșu. Apăs mai aspru coarnele plugului,
plivești mai cu zor pălămida. Fecioara neagră