Gerra Orivera - poeziile altor autori

Pentru că n-a putut să te-nțeleagă
Deșertăciunea lor de vis și lut,
Sfinții-au lăsat cuvânt că te-au văzut
Și că purtai toiag și barbă-ntreagă.

Vecinul meu a strâns cu nendurare
Grădini, livezi, cirezi, hambare.
Și stăpânirea lui se-ntinde-acum
Pan' la hotarele de fum.

Am fost să-l văd pe Domnul bătut de viu pe cruce
Singur în câmp cu corbii și-a cerului rășină
Uitându-se la soare cum sângerat se duce,
Cu care se simțise de-un fel și-o rădăcină.

Călare-n șea, de-a fuga pe vânt, ca Făt-frumos,
Am străbătut și codrii și țara-n sus și-n jos,
Dar ajungând în piscuri, de răpi încrucișate,
Să birui înălțimea văzui că nu se poate.

Făr-a te știi decât din presimțire,
Din mărturii și nemărturisire,
M-am pomenit gândindu-mă la tine
Și m-am simțit cu sufletul mai bine.

Ca să te-ating, târâș pe rădăcină,
De zeci de ori am dat cete-o tulpină,
În câmp, în dâmb, în râpi și-n pisc,
Viu când mă urc, și trist când iar mă isc.

Aș putea vecia cu tovărășie
Să o iau părtașă gândurilor mele;
Noi viori să farmec, nouă melodie
Să găsesc - și stihuri sprintene și grele.

Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere
Și te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: ești șoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Nu-ți cer un lucru prea cu neputință
În recea mea-ncruntată suferință.
Dacă-ncepui de-aproape să-ți dau ghes,
Vreau să vorbești cu robul tău mai des.

Ruga mea e fără cuvinte
Și cântul, Doamne, mi-e fără glas,
Nu-ți cer nimic. Nimic ți-aduc aminte.
Din vecinicia ta nu sunt măcar un ceas.