Gerra Orivera - poeziile altor autori

Cu ochii, Doamne,-n turla-ți milostivă,
Dau tot ocol stâncoasei catedrale.
O crizantemă-ți tremură-n ogivă,
Luceafărul cu mia-i de petale. Ți-aș mulțumi de darurile toate,

Sătul de ce se vede. flămând de nu se vede.
Ai încercat țâțâna și lacătul, aede.
Dar cheile de-ncuie făptura și-o descuie,
Ascunse la-ntuneric. le ții bătute-n cuie.

Am fost să-l văd pe Domnul bătut de viu pe cruce
Singur în câmp cu corbii și-a cerului rășina
Uitându-se la soare cum sângerat se duce,
Cu care se simțise de-un fel și-o rădăcină.

Făr-a te știi decât din presimțire,
Din mărturii și nemărturisire,
M-am pomenit gândindu-mă la tine
Și m-am simțit cu sufletul mai bine.

Ca să te-ating, târâș pe rădăcină,
De zeci de ori am dat cete-o tulpină,
În câmp, în dâmb, în râpi și-n pisc,
Viu când mă urc, și trist când iar mă isc.

Nu-ți cer un lucru prea cu neputință
În recea mea-ncruntată suferință.
Dacă-ncepui de-aproape să-ți dau ghes,
Vreau să vorbești cu robul tău mai des.

Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar și cu frunziș
Țepos și aspru-n îndârjire vie.

În ceață groasă
Carul se-ntorcea acasă.
Întuneric beznă.
Nu se vedea până la gleznă.

Dezlegată iar, aripa vrea să fie călătoare.
Stea de sus, te-am luat cu mine dintr-un vis într-o vâltoare.
Odihnit în peșteri, vântul pleacă iarăși în prigoană.
Ia-mă, du-mă, zmuls zăbranic de la sfânta din icoană.

Dar luat vrăjmașul singur, în parte, fiecare,
Era un om ca tine, cu buzele amare.
Tu i-ai ucis un tată, el ți-a ucis un frate,
Din țara prinsă-n flăcări pierise jumătate.