Sătul de ce se vede. flămând de nu se vede.
Ai încercat țâțâna și lacătul, aede.
Dar cheile de-ncuie făptura și-o descuie,
Ascunse la-ntuneric. le ții bătute-n cuie.
Le-am descântat să cadă în pulbere, grămadă
Îndată ce-nlăuntru dă ochiul tău să vadă.
De cum îl ia ispita, rănit de-ncuietoare.
Nici n-o atinge omul cu mintea, că și moare.
Te poți făli cu slova și graiul. Nu mă tem.
Am pus pe tot ce pare, pecete și blestem.
Ai vrut să umbli-n mine și degetele-ncete
N-au dezlipit, din câte-am strivit, nici-o pecete.
Pribeag prin cimitirul a tot ce nu se știe,
Ți-ai prins mantaua-n criptă, crezând că de stafie,
Că mortul de sub tine te trage îndărăt.
Vreai să mă vezi prin lucruri și nu vreau să m-arăt.
Ți-ajunge câtă minte ți-am dat și-o vreai mai mare,
Nimicule, că mintea zburdalnică te doare.
Distribuie: