Gerra Orivera - poeziile altor autori

Păianjenul visării parc-ar sui cu frică
Și ar călca, pe firul nădejdilor întins,
Care-și destramă vârful, pe cât i se ridică
Un căpătâi în haos, de-o stea de unde-i prins.

Clară unda argintoasă reflectează alba lună.
Lacul limpede se mișcă, nalta trestie răsună;
Abia vântul șerpuiește printre crengi de sălcii verzi,
Răsfoirea lor e tristă și în șoapta lor te pierzi

Omul zici c-a născocit,
El, mașina de clocit.
Dar, pe cât mi-aduc aminte,
L-a luat cucul înainte;

Iată-l cuprins în singura lumină
Ce-o altoiește cerul pe pământ.
De liniști mari cărarea lui e plină
Și pasul lui e tânăr, drept și sfânt,

Din belșugul de verdeață
Cărăbușul de aramă
Vine din turnătoria
Verii, să-l luăm în seamă.

Tiara, grea pe frunte, de aur gros bătut,
S-a făurit frumoasă, acum vreo șapte veacuri,
Muncită, în robie, de meșter priceput
A-mpodobi tertipul cu gingașii și fleacuri.

Mânce-te viermii, hoitule, din viață,
Viermii mărunți de dimineață,
Să-ți sfredelească, după-prânză.
Limbricii rânza și osânza;

Fluture, tu, pe unde prin perdea
Putuși intră-n chilia mea?
Ce știri mi-aduci din primăvară,
Frumosule de catifea solară?

Doamne, tu singur văd că mi-ai rămas
Dar și tu văd că-ncepi glumi cu mine.
Nu mai am suflet, nici inimă, nici glas.
îs buruiană.

Când m-ai făcut, mi-ai spus: de-acum, trăiește.
Și am trăit, așa se povestește.
Trăirea mea se cheamă viață, și omoară.
Dar tu mi-ai spus odinioară