Blesteme de babă - Tudor Arghezi

Mânce-te viermii, hoitule, din viață,
Viermii mărunți de dimineață,
Să-ți sfredelească, după-prânză.
Limbricii rânza și osânza;
În toată vremea și-n tot ceasul
Viermii de câine să-ți mistuie nasul
Cu zgârciurile, până-n rădăcină,
Și să-ți rămâie-o gaură, jivină.
Să colcăie-n tine, ca într-o căldare.
Odraslele lungi ale viermelui mare,
Gângania cu-o mie de picioare.
Libarcă și căpușa
Să-ți cuibărească gușa.
Din ochi și urechi
Să-ți curgă copturi de buboaie vechi.
Broaște, lipitori și rime
Să te-aștepte-n pat și să te rime,
Ca-ntr-o mocirlă așternută.
Și să le simți că vin câte o sută.
Norii de muște
Să-ți cânte-mprejur, să te muște.
La subsuoară și pe șale
Furnicile să-ți dea târcoale.
Urcioare, hârdaie și oale
Să-ți sece și să-ți rămâie uscate, de goale.
Să fugă apa proaspătă de tine,
De scârbă, de greață și rușine.
Când pipota de sete ți se-atâță,
Să-ți dea izvorul, ud de mită.
Șoarecii să-ți pipăie seara
Buzele, ceafa și nara.
Omizile negre să ți se adune
în sân, spurcăciune.
Și noaptea să visezi, de ți-e încă permis,
Un vis:
Că te suge
Păianjenul cât ține de mare, și fuge
Ca o maimuță neagră pe stârvul tău culcat.
Și că te-a dumicat.
Mânjit să-ți fie tot ce e curat,
Și puturos
Tot ce miroase dulce și frumos.
Când ai iubi și tu să te trezești că-ți trece
Pe frunte-o mână moartă, cu mângâierea rece.
Să te trezești că buza ți-o prinde s-o sărute
O hârcă jumătate cu carne, și că pute.
Să te agațe spinul și să te scuipe floarea,
înghețe-te căldura și arză-te răcoarea.
În tot ce-ncerci să faci
Să-ți mișune mușița și gândaci,
Și-n ciorba ta din străchinile-adânci
Să fii silit de foame să-i mănânci.
Să-ți zboare ciori și cucuvăi
Prin odăi,
Să nu poți să te aperi și să dai în ele,
în ciori și cucuvele.
Să te batjocorească măgarii, porcii, vitele,
Și să te-alunge ritul și copitele.
Ai vrea în deznădejde s-auzi un cântec și tu
Să-ți mângâie sfârșitu'.
Nu, fiară, nu !
Nu pieri atât de iute.
Ticăloșiile ți-s multe mii și sute.
Le vei plăti cu chinuri, chibzuit,
Călăule nelegiuit.
Blestemul te ajunge și se tine
Ca umbra după tine.
Venit din pușcărie, din cimitire și spânzurători,
Și n-ai muri să vrei să te omori.
Să nu vrea să-ți încapă
Stârvul nici-o groapă
Curată sau murdară,
Că te-ar zvârli din el pământu-afară.
El nu te vrea culcat într-un sicriu.
Ci aruncat în groapa lui, de viu.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi