Gerra Orivera - poeziile altor autori

S-a tot întins din luncă-n sat
Și-a mai lățit fâșia cu o brazdă, la arat.
Moșia îi ajunge până la noi în casă.
Aproape n-are omul pe unde să mai iasă,

Ce-i acolo sus, în ceruri, în zenit?
Că berzele de-o vreme-au și sosit.
Să fi întârziat un cârd? Să fi rămas
Un stol răzleț aiurea, de pripas?

Clădită-ncet cu dalta și mistria,
Zidirea lui atinge-n cruci
Tăria. Pleșuve piscuri, zvelte, drepte, rupte:
Sorocul împlinit al unei lupte.

Mi-ai dat un trup și mie, înalt și zvelt, de floare.
Ca fragile de fraged, ușor și plăpând,
Dar ridicat spre ceruri și-mpiedicat să zboare
Se leagănă-n călcâie, voind și încercând.

Ogor pustiu și neumblat.
S-a tot risipit, s-a tot adunat.
Luna-i într-un coș de vatră veche
Și soarele-aninat de o ureche,

În cer,
Bate ora de bronz și de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.

Treci peste tine, ca peste un drum închis,
Și nu spune cine te-a trimis.
Treci prin pirul negru și bălăria groasă.
Ca un câine care se-ntoarce acasă.

Stai, călăreț! întoarce-ți calul semeț
Fă un ocol și lasă -
Vecia e mare, deasă,

Abia se scoală vântul. în fund - un ultim cer.
Văzduhul se închide cu lacăt și zăvoare.
Se pregătește, iute, un soi de întristare
Ce pare hotărâtă în schituri și-n mister.

Boieru-și dă moșia, în arendă,
Cui dă mai mult, și are, pe agendă,
Tot soiul, scris, de mușterii,
Și gospodari, mai buni de pușcării.