Gerra Orivera - poeziile altor autori

Luna plină, draga mea,
Merg cu scara după ea.
Nu vrea luna să m-aștepte
Și-mi alunecă-ntre trepte.

Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere
Și te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: ești șoimul meu cel căutat? Să te ucid?
Sau să-ngenunchi a cere.

Ruga mea e fără cuvinte
Și cântul, Doamne, mi-e fără glas,
Nu-ți cer nimic. Nimic ți-aduc aminte.
Din vecinicia ta nu sunt măcar un ceas.

Ce plângi, copilul meu? Ce-ți are
Sufletul? Te doare? Senină ca un bob de rouă,
Ar fi ca o podoabă nouă,
Dar e o lacrimă de turburare

Din pietre sterpe și uscate
Un fir de iarbă s-a ivit,
Și vârful lui în infinit
A cutezat, străin, să câte.

Să fi rămas din rude-ngropați niscai nepoți ?
De subt moloz și râme s-au scos aproape toți.
Cu toate că la număr ieșea de dimineață
Cu mult mai multă lume decât fusese-n viață.

Șopârlele verzi și cenușii, din chiparoși,
Se uită la tine, șopârlă

Albă, cum coși

Cenușa visărilor noastre
Se cerne grămezi peste noi,
Precum se coboară pe glastre,
Atinse, petalele-albastre,

Pe dâmbul luncii noastre, stau înșirate-o mie,
Croite-n grab'aznoapte, capace și sicrie.
Sunt noi și încheiate cu goluri între scânduri
Și așezate, albe, pe câte zece rânduri,

Luna ninge chiparoșii
Cu funingini de argint.

Unda pare amurgind.