Călare-n șea, de-a fuga pe vânt, ca Făt-frumos,
Am străbătut și codrii și țara-n sus și-n jos,
Dar ajungând în piscuri, de răpi încrucișate,
Să birui înălțimea văzui că nu se poate.
În strălucirea nopții, mari stelele și oarbe.
Chemându-mă-n tărie prăpastia mă soarbe.
Am apucat pe drumul pustiei, cel mai lung,
Și tot nu pot pe nici o potecă să te-ajung.
Te-am urmărit prin stihuri, cuvinte și silabe,
Ori pe genunchi și coate târâș, pe patru labe.
Zărind slugărnicia și cazna mea umilă
Ai să primești flămândul, mi-am zis, măcar de milă.
Încerc de-o viață lungă, să stăm un ceas la sfat,
Și te-ai ascuns de mine de cum m-am arătat,
Oriunde-ți pipăi pragul, cu șoapta tristei rugi,
Dau numai de belciuge, cu lacăte și drugi.
Înverșunat de piedici, să le sfărâm îmi vine;
Dar trebuie,-mi dau seama, să-ncep de-abia cu tine.
Distribuie: