Vecinul meu a strâns cu nendurare - Tudor Arghezi

Vecinul meu a strâns cu nendurare
Grădini, livezi, cirezi, hambare.
Și stăpânirea lui se-ntinde-acum
Pan' la hotarele de fum.
Soarele-apune zilnic și răsare
Într-ale sale patru buzunare.
Văzduhu-i face parte din avut
Cu-al zalelor de stele așternut.
Luând și lumina-n țarcul lui de zestre,
O potcovi și-o puse în căpestre.
Din cer ia fulgeri, din pământ grăsimi,
Adâncuri înmulțind cu înălțimi,
Și fostul meu vecin de țărm se ține
Vecin de-o vreme, Doamne, și cu tine.

Urechea lui închisă pentru graiuri
Cu seama s-a umplut, de mucegaiuri.
Gingia moale, înțărcată, suge,
Ochiul pornește blând să se usuce,
În pântec spini, urzici și aguride
Dau știri de belșugul ce-l ucide.
Creștetul gol poți să-l încerci
Puhav subt pipăit, ca pe ciuperci.
Și-i șubred ca o funie-nnodată,
Cu căpătâiu-n barcă înecată.

Doamne, așa obicinuit ești, biet,
Să risipești făptura ta încet.
Prefaci în pulbere măruntă
Puterea dârză și voința cruntă.
Faci dintr-un împărat
Nici praf cât într-un presărat.
Cocoloșești o-mpărăție mare
Ca o foița de țigare.
Dintr-o stăpânire semeață
Ai făcut puțină ceață.
Zidind, schele-nalte și repezi ridici,
Încaleci pe livezi cât munții melci mici.
Peretele-i veacul pătrat
Și treaptă e veacul în lat
Și scară e toată vecia.
Și când le dărâmi, trimiți clipa
Să-și bată aripa
Dedesubt.
Musca mută a trecutului rupt.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi