Făr-a te știi decât din presimțire,
Din mărturii și nemărturisire,
M-am pomenit gândindu-mă la tine
Și m-am simțit cu sufletul mai bine.
Poverile-mi părură mai ușoare,
Ca după binecuvântare,
Și-nsetoșat de tine și flămând,
M-am ridicat în groapă mea cântând.
Cine eșți tu, acel de care gândul
Se-apropie necunoscindu-l?
Cui cere milă, sprijin și putere
Neștiutor nici cum, nici cui le cere?
De-ajuns a fost că, nezărit,
Să te gândesc și-am tresărit.
Tu nici nu-ntrebi ce voi și mi-l și dai,
Ce mi-a lipsit, întotdeauna ai.
Și-ai și uitat
De câte ori și ce și cât mi-ai dat.
Hambarul ți-este plin împărătește.
Pe cât îl scazi, mai mult se împlinește,
Și de la sine sacul ce se scoate
Se însutește cu bucate.
Dai voie bună, voia bună crește.
Dai dragoste și dragostea sporește.
Izvor îmbelșugat a toate,
Aceluia ce toarce și împânzește fum.
Tu nu dai nici-un bun pe jumătate
Sau nu-l dai nicidecum
Când l-am pierdut, n-apuc să ți-l arăt
Că mi l-ai pus adaos îndărăt.
Stau ca-ntre sălcii, noapte, călătorul
Și nu știu cine-i binefăcătorul.
Distribuie: