Gerra Orivera - poeziile altor autori

Ia uită-te acuma la mâna lui, făcută
Pe flaut, pe cimpoi și alăută.
E-o floare.
Vâră-ți fața în ea și ai să bei

Astâmpărată foamea și ispășita trudă,
Un neastâmpăr altul îți întețise ciuda.
Simțindu-și istețimea, năvalnică să-nvețe,
Ea se-ncepea-ntristată și se sfârșea-n tristețe.

Ți-o-ntorc pe dos și față și nu mă pot supune
Să cred că floarea asta, ce-o țiu, nu-i o minune.
O-asemănăm cu-o floare, dar seamănă c-o stea.
Când ai furat-o poate, din locul ei, cândva,

De-atunci încoace, focul străin a fost să-nceapă
O vârstă hotărâtă în țara ta de apă.
Ai logodit văpaia cu apele-n vâltoare,
Să mâne sumedenii de mori și de cuptoare.

Cum să o las?
Nici ea nu m-a lăsat
Pin' la bacalaureat.
Și nici să mă gândesc nu-mi vine,

Vântul strigă: nu-i răspunde.
Și te cheamă: te ascunde.
Te găsește? Dă cu frunză.
El nu știe să se-ascunză.

Până-n sfârșit, să nu uiți măreața sărbătoare,
Când te-ai sculat din pulberi deodată în picioare.
Privirea ta târâșă și-mpiedicată-n tină
Primi din depărtare întâia ei lumină,

Dezvăluiși deodată ce nu știai de jos
Și ai văzut pământul întins că e frumos,
Din asfințitul palid, boltit spre răsărit,
Întâia oară cerul de-a lungul l-ai zărit.

A orbit de boală grea
Hoțul tatii, și-aș fi vrut
Să-i găsesc un leac, ceva,
Nici un vraci nu l-a avut.

M-au apăsat bătrânii și tinerii și cei
Cu vârste-mpleticite, nici oameni, nici femei.
M-au apăsat nerozii, deștepții, cărturarii
Și micii, mijlocii și marii și mai-marii.